Brazilianul Jair Tavares da Silva a fost unul dintre cei mai buni jucători străini care au evoluat în Superliga României. Timp de două sezoa
Brazilianul Jair Tavares da Silva a fost unul dintre cei mai buni jucători străini care au evoluat în Superliga României. Timp de două sezoane el a jucat titular la Petrolul, fiind unul dintre golgheterii echipei.
Venit în 2022 de la HJK Helsinki, Jair a refuzat în vară să-și prelungească contractul cu gruparea ploieșteană. A avut oferte de la Universitatea Cluj și Universitatea Craiova, dar niciuna dintre ele nu s-a concretizat.
Jair a semnat cu Erokspor, echipă din liga a doua turcă
După o pauză de trei luni, în care a stat acasă, în Brazilia, Jair și-a găsit în sfârșit echipă. A semnat cu Erokspor, din liga a doua a Turciei. La primul meci de când a ajuns acolo, Jair a fost rezervă neutilizată pentru formația care ocupă penultimul loc în eșalonul secund. Cu Jair pe bancă, Erokspor a obținut prima victorie a sezonului, 2-1, în deplasare, la Igdir și, după patru etape, are trei puncte.

Comentarii