Aceștia acuză Guvernul de incompetență și cer autorităților eliminarea problemelor și a discriminărilor între companii, plus amânarea amenzilor până
Aceștia acuză Guvernul de incompetență și cer autorităților eliminarea problemelor și a discriminărilor între companii, plus amânarea amenzilor până la rezolvarea situației.
Confuzie produsă de stat
Vasile Ștefănescu, președintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), acuză Guvernul că a creat confuzie în rândul transportatorilor.
Mai exact, vineri Executivul a adoptat o ordonanță de urgență prin care a amânat o serie de termene, inclusiv amenzile.
„Pentru operatorii economici autorizați, se amână până la 1 ianuarie 2025, sancțiunile pentru faptele săvârșite şi constatate începând cu această dată, pentru transportul rutier internațional vizat de legislația e-Transport”, se arată în comunicatul oficial al Ministerului Finanțelor.
Doar că sintagma „operatori economici autorizați” nu înseamnă transportatori autorizați, ci multinaționalele care au operațiuni transfrontaliere în…

Comentarii