Parlamentul European a marcat miercuri, la Strasbourg, 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, într-o ceremonie în plen
Parlamentul European a marcat miercuri, la Strasbourg, 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, într-o ceremonie în plen cu trei veterani.
Ceremonie la Parlamentul European FOTO: Parlamentul European
„La 80 de ani după ce armele au tăcut în Europa, onorăm curajul celor care au luptat şi sacrificiul celor care au căzut. Ne amintim nu doar sfârşitul unui război, ci şi naşterea Uniunii noastre. Cel mai puternic tribut adus celor care şi-au sacrificat viaţa în acest război constă nu numai în amintire, ci şi în hotărâre. În hotărârea noastră de a rămâne împreună şi de a spune clar şi ferm: niciodată din nou”, a declarat în cadrul ceremoniei preşedinta PE, Roberta Metsola, citată într-un comunicat de presă, scrie Agepres.
La rândul său, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, le-a mulţumit veteranilor pentru „sacrificiul şi angajamentul lor faţă de pace”, exprimându-şi regretul…

Comentarii