„Nu vreau să mă mărit cu Traian BĂSESCU. A fost un președinte bun”

HomePolitică

„Nu vreau să mă mărit cu Traian BĂSESCU. A fost un președinte bun”

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a discutat în cadrul dezbaterii de la Antena 3 CNN, despre Traian Băsescu, despre care su

PAPA FRANCISC l-a primit la Vatican pe Ionuț VULPESCU. „Valorile creștine au fost AMENINȚATE în ultimii ani de o formă particulară de ostracizare”
TENSIUNI la summitul UE /Italia și Ungaria contestă acordul privind funcțiile de conducere, considerând că ignoră voința alegătorilor
Comisia Europeană vrea să impună TAXE vamale produselor achiziționate online din China

Elena Lasconi, candidata USR la președinția României, a discutat în cadrul dezbaterii de la Antena 3 CNN, despre Traian Băsescu, despre care susține că a fost „un președinte bun”, deși a condamnat faptul că a fost colaborator al Securității. 

Lidera USR, Elena Lasconi, a declarat în cadrul dezbateri televizate că are de gând să vrea să își însușească calitățile foștilor șefi de stat. Cu această ocazie, candidata în cursa pentru Cotroceni a discutat despre Traian Băsescu, nu înainte de a glumi pe tema acestui subiect, menționând că nu are de gând să se „mărite” cu acesta.

Lasconi a declarat că a fost un președinte „bun”, chiar dacă îl condamnă pentru faptul că a colaborat cu Securitatea.

”Nu vreau să mă mărit cu Traian Băsescu. În al doilea rând, am spus că o să iau tot ce e mai bun de la foştii preşedinţi. Cred că a adus într-o zonă uşor mai intimă pentru că aţi început cu un nume şi nu aş vrea…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0