Nicolae Ciucă spune că va fi „printre oameni, zilele acestea”, în zonele afectate de inundații. Șeful Senatului a mers și sâmbătă, în Galați, însă, d
Nicolae Ciucă spune că va fi „printre oameni, zilele acestea”, în zonele afectate de inundații. Șeful Senatului a mers și sâmbătă, în Galați, însă, duminică s-a întors la București unde era așteptat de o mie de delegați, la Consiliul Național al PNL.
Sunt printre oameni zilele acestea – atât în tabăra de sinistrați de la Slobozia Conachi, dar și în localitatea Berești, Galați, pentru a vedea la fața locului care este situația și ce măsuri pot fi luate. Le-am ascultat oamenilor durerea și le-am promis că nu vor fi lăsați singuri în fața acestei nenorociri, transmite Ciucă, pe Facebook.
Ciucă anunță că miniștrii PNL responsabili sunt în localitățile grav afectate.
Atât ministrul de Interne, cât și ministrul Mediului au fost în aceste zile în localitățile grav afectate de inundații și au coordonat răspunsul autorităților. Iar astăzi vor fi în județul Galați și ministra Educației și ministrul Energiei. Nu îi vom…

Comentarii