Migrația parlamentară, interzisă prin Constituție. Aleșii care schimbă barca, trebuie să-și piardă fotoliul, zice ministrul

HomePolitică

Migrația parlamentară, interzisă prin Constituție. Aleșii care schimbă barca, trebuie să-și piardă fotoliul, zice ministrul

Alina Gorghiu, ministru al Justiției și senator PNL, a afirmat, marţi, că migrația parlamentarilor în timpul exercitării mandatului trebuie int

Victoriile lui Tuță și Ciucu în București sunt o performanță a tinerilor liberali
Cine duce tratative cu Guvernul pentru revendicările protestatarilor / Un fost candidat PSD și un fost primar PNL, printre negociatori
,,Sunt argumente şi pentru acest lucru”

Alina Gorghiu, ministru al Justiției și senator PNL, a afirmat, marţi, că migrația parlamentarilor în timpul exercitării mandatului trebuie interzisă prin Constituție. Atunci când Constituţia va fi revizuită, lucru care, în opinia ei, ar fi necesar, ar trebui ca una dintre modificări să prevadă ca parlamentarul care migrează de la un partid la altul să îşi piardă mandatul în Parlament sau să poată fi făcut un referendum prin care populaţia să spună dacă vrea ca acel parlamentar să fie schimbat. Ea consideră că legiuitorii care pleacă de la o formaţiune la alta pentru a obţine viitoare locuri eligibile sau alte beneficii sunt „trădători şi oportunişti”.

Declarațiile liderului PNL vin pe fondul vânătoarei de parlamentari adverși declanșat de toate partidele, în care, până acum liberalii par în dezavantaj, în fața marilor câștigători ai momentului, PSD și AUR.

Alegătorii ar putea destitui aleșii

Parlamentarii ar putea…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0