Marko Bošnjak, judecătorul sloven de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a fost ales președinte al acestei instanței, potrivit The Sloven
Marko Bošnjak, judecătorul sloven de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a fost ales președinte al acestei instanței, potrivit The Slovenia Times. Magistratul îi va lua locul irlandezei Siofra O’Leary, care se afla la conducerea instanței de la 1 noiembrie 2022.
Marko Bošnjak. FOTO Bor Slana/STA
„În timpul mandatului meu, voi încerca să fac tot ce-mi stă în putință pentru a mă asigura că instanța își consolidează în continuare poziția de protector eficient al drepturilor omului în Europa, că este coerentă și puternică pe plan intern și convingătoare pe plan extern în ceea ce privește misiunea sa„, a declarat Bošnjak.
Ales de colegii judecători ai Curții la 13 mai, Bošnjak va fi primul președinte al CEDO care provine din ceea ce se numește noile democrații din Europa Centrală și de Est sau din orice țară care a aderat la Consiliul Europei din 1963. El este, de asemenea, primul sloven care conduce o…

Comentarii