„Am vrut să mă întorc la Steaua, dar cineva s-a opus”

HomeSport

„Am vrut să mă întorc la Steaua, dar cineva s-a opus”

Fostul mijlocaș argentinian al unor echipe ca Unirii Urziceni, FCSB și Universității Craiova, Pablo Brandan, s-a retras din fotbal în urmă c

Cine este bărbatul cu care Simona Halep s-a afișat pentru prima oară
Răzvan Zăvăleanu confirmă ProSport privind tensiunile din vestiarul lui Dinamo
Valeriu Iftime ia peste picior noul transfer de la Dinamo

Fostul mijlocaș argentinian al unor echipe ca Unirii Urziceni, FCSB și Universității Craiova, Pablo Brandan, s-a retras din fotbal în urmă cu ceva ani. Ajuns la 41 de ani, mijlocașul rememorează momentele din cariera sa de jucător, iar unul din ele a avut loc chiar pe când argentinianul evolua pentru echipa lui Gigi Becali, care la acel moment se numea Steaua. Acesta a povestit cum a fost ținut de patronul FCSB pe aeroport până la ora 4 dimineața.

Argentinianul a ajuns în fotbalul românesc în vara lui 2007, când a semnat cu Unirea Urziceni după ce a fost transferat de la Deportivo Alaves. Argentinianul s-a transferat la FCSB în 2010, când problemele financiare au lovit fosta campioană a României, iar Dumitru Bucșaru a renunțat să mai finanțeze echipa.

Cum l-a ținut Gigi Becali, patronul FCSB, pe Pablo Brandan pe aeroport până la 4 dimineața: „Am vrut să mă întorc la Steaua, dar cineva s-a opus”

Mijlocașul argentinian de 41 de ani a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0