Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid, e foarte afectat după ce trupa din Giulești a fost învinsă până acum de toate a
Victor Angelescu, acționarul minoritar al celor de la Rapid, e foarte afectat după ce trupa din Giulești a fost învinsă până acum de toate adversarele pe care le-a întâlnit în play-off-ul Superligii.
În aceste condiții, giuleștenii au renunțat la antrenorul Cristiano Bergodi, după ce italianul și-a condus echipa către patru eșecuri din tot atâtea partide.
Acționarul Rapidului, după ce echipa a pierdut toate meciurile din play-off! „Nici în cele mai negre vise nu credeam! Nu am mai trăit așa ceva”
Victor Angelescu nu-și poate explica căderea abruptă a Rapidului și susține că toți cei din conducere au făcut tot posibilul pentru a-i acorda circumstanțe atenuante lui Cristiano Bergodi.
Cu toate acestea, dată fiind situația dezastruoasă, acționarii s-au văzut nevoiți să ia o decizie de urgență.
„Nici eu nu îmi…

Comentarii