101 școli din țară vor fi decorate luni de PREȘEDINTE/Printre ele, se află și angajatorii familiei prezidențiale

HomePolitică

101 școli din țară vor fi decorate luni de PREȘEDINTE/Printre ele, se află și angajatorii familiei prezidențiale

Pe 8 octombrie, președintele Klaus Iohannis va decora câteva unități de învățământ, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, care are loc pe 5 oct

Protestele transportatorilor și fermierilor, politizate. Mihai Tudose, șeful campaniei PSD, acuză: „Profită Șoșoacă și AUR”
REFERENDUMUL lui Nicușor Dan va fi organizat în aceleași SECȚII de vot cu prezidențialele / Deputații au adoptat legea
Cătălin Predoiu discută cu Gerhard Karner despre Schengen / „Ne concentrăm pe aplicarea prezentei decizii a JAI”

Pe 8 octombrie, președintele Klaus Iohannis va decora câteva unități de învățământ, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, care are loc pe 5 octombrie. Pe final de mandat, acesta va acorda câteva distincții  prin care Administrația Prezidențială nu face altceva decât să „onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii”.

„În semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional, Președintele Klaus Iohannis a…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0