„Gaura” De La Buget A Ajuns La 23 De Miliarde De Lei în Primele Trei Luni, Ministerul Finanțelor Dă Vina Pe Investiții și Ajutoarele La Energie

HomeBusiness

„Gaura” De La Buget A Ajuns La 23 De Miliarde De Lei în Primele Trei Luni, Ministerul Finanțelor Dă Vina Pe Investiții și Ajutoarele La Energie

Instituția susține că acesta este „datorat în principal de creșterea volumului de investiții cu 56,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului p

BNR ține dobânzile sus, consumul scade, iar facturile la energie ar putea crește cu 20% la iarnă
ANAF A Primit Peste 100.000 De Cereri De Amnistie Fiscală. Finanţele Analizează Modificarea Unor Termene
workshop-uri practice și sesiuni de consultanță 1:1

Instituția susține că acesta este „datorat în principal de creșterea volumului de investiții cu 56,5% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale casnici și noncasnici în valoare de 2,5 miliarde de lei, volumul mai mare de decontări de bunuri și servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum și de influențele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România”.

Veniturile au crescut cu 9,7%, cheltuielile cu 14,3%

Veniturile totale s-au situat la nivelul de 114,7 miliarde de lei, cu 9,7% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, în vreme ce cheltuielile totale s-au majorat cu 14,3%, până la 136,92 miliarde de lei.

Informațiile vin în contextul în care Guvernul a anunțat că trebuie să facă economii în valoare de 20 de miliarde de lei la buget pentru încadrarea în deficitul…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0