NASA testează luna aceasta avionul supersonic „tăcut”, cu promisiunea unei noi ere în aviația comercială

HomeExterne

NASA testează luna aceasta avionul supersonic „tăcut”, cu promisiunea unei noi ere în aviația comercială

Statele Unite se află în pragul unei revoluții tehnologice și legislative care ar putea redeschide cerul pentru zborurile comerciale supersonice, la m

Armele nucleare vor deveni desuete, prezice un savant ucrainean
Activistă pentru drepturile omului, violată în grup și filmată într-o închisoare talibană: „Ai fost f…ă de americani, acum este rândul nostru”
Cum trebuie să reacționeze Europa în fața presiunilor Washingtonului. Expert în securitate „Este crucial ca europenii să vocifereze, să protesteze, să facă scandal”

Statele Unite se află în pragul unei revoluții tehnologice și legislative care ar putea redeschide cerul pentru zborurile comerciale supersonice, la mai bine de jumătate de secol de când acestea au fost interzise deasupra continentului american. Luna aceasta, aeronava experimentală X-59, dezvoltată de NASA, este pregătită să treacă pentru prima dată dincolo de bariera sunetului, un moment de cotitură pentru un program care își propune să elimine definitiv cel mai mare impediment al aviației ultra-rapide: boomul sonic.

Avionul supersonic al NASA, X-59/FOTO:X

Avionul supersonic al NASA, X-59/FOTO:X

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Ne îndreptăm spre punctul de testare a condițiilor de misiune pentru care a fost proiectat X-59”, a anunțat agenția spațială americană. Obiectivul este ambițios, dar calculat: demonstrarea unei tehnologii capabile să reducă zgomotul asurzitor al depășirii vitezei sunetului la o simplă…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: