Kremlinul, despre o întâlnire între Trump și Putin în Arabia Saudită: „Este cu siguranţă necesară”

HomeExterne

Kremlinul, despre o întâlnire între Trump și Putin în Arabia Saudită: „Este cu siguranţă necesară”

Întrebat despre o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitr

Reacția Mariei Zaharova după ce Chișinăul a emis alertă de călătorie în Rusia pe fondul scandalului de spionaj
SUA mizează pe îmbunătățirea capacităților tehnologice ale armatei ucrainene: reuniune de gradul zero la Casa Albă
Furie la Kremlin: Rusia, trădată de un aliat apropiat, acuzat că a furnizat muniție Ucrainei

Întrebat despre o eventuală întrevedere în Arabia Saudită între preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că o întâlnire între cei doi este necesară.

Donald Trump s-a întâlnit cu Vladimir Putin la 16 iulie 2018 Foto: Arhivă

Cu toate acestea, Kremlinul susține că președintele rus nu
are prevăzută nicio deplasare în Orientul Mijlociu pentru jumătatea acestei
luni, transmite Reuters.

Dmitri Peskov a afirmat că liderul rus nu are prevăzută nicio deplasare în
Arabia Saudită în viitorul apropiat, dar a precizat că o întâlnire Trump-Putin
este „în mod evident pe buzele tuturor”.

„Şi din multe puncte de vedere noi credem că este cu siguranţă necesară.
Trebuie să fim pregătiţi în mod adecvat şi este nevoie de eforturi la nivel de
experţi”,
a mai menţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Trump, care a promis să negocieze rapid o…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: