Gigantul Amazon a pus la punct o strategie simplă pentru a evita tarifele lui Donald Trump

HomeBusiness

Gigantul Amazon a pus la punct o strategie simplă pentru a evita tarifele lui Donald Trump

Comenzile, mutate în SUA Deşi Amazon a declarat că nu a observat o scădere a cererii şi nici creşteri semnificative de preţuri până în preze

Ofertă de salvare a ArcelorMittal Hunedoara, de la investitori turci, după anunţul de închidere. Combinatul din România nu i-a primit, reclamă autorităţile
Președintele PSD Al Comisiei Economice Din Senat Cere Suprataxarea Băncilor. „Nu Este Normal Să Dai Dobânzi De 1-2% La Depozite și De 6-8% La Credite, Adică Să Ai 600% Câștig”
Energia ieftină din vest nu ajunge în România. De ce plătim facturi duble la curent față de francezi

Comenzile, mutate în SUA

Deşi Amazon a declarat că nu a observat o scădere a cererii şi nici creşteri semnificative de preţuri până în prezent, CEO-ul Andy Jassy a confirmat că firma colaborează cu partenerii săi pentru a muta comenzile în SUA mai devreme, evitând astfel costurile tarifare viitoare.

„Vânzătorii noştri şi-au adus deja în avans o parte din stocuri, iar noi încurajăm asta pentru a menţine preţurile cât mai mici”, a spus Jassy.

Totuşi, analiştii avertizează că aprovizionarea masivă este doar o soluţie de moment.

„Nu îmi imaginez că şi-au făcut rezerve pentru mai mult de şase luni,” a spus Gil Luria, analist la D.A. Davidson. Dacă incertitudinea persistă, Amazon ar putea fi nevoită să accepte marje mai mici sau să permită creşteri de preţuri.

Acțiunile au scăzut

Aceste probleme se extind şi asupra altor giganţi precum Apple, Qualcomm, Samsung sau Intel, care se confruntă cu presiuni…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: