Românul Care Vindecă Depresia Reprogramând Rețelele Din Creier: „În 10 Ani, Tratarea Bolilor Mintale Va Fi Ca Mersul La Stomatolog”

HomeBusiness

Românul Care Vindecă Depresia Reprogramând Rețelele Din Creier: „În 10 Ani, Tratarea Bolilor Mintale Va Fi Ca Mersul La Stomatolog”

A ajuns, într-un final, la cercetarea rețelelor neuronale și la neuroplasticitate. Este un concept nou, apărut în ultimii ani, care înseamnă, p

Statul român are 1.735 de companii, 203 sunt găuri negre ce primesc anual subvenții de 14 miliarde de lei. Care sunt societățile de stat cu cele mai mari pierderi
semnul unei economii tot mai fragile
Tarife americane de 39% pentru produsele elveţiene. Ce înseamnă pentru iubitorii de ceasuri, ciocolată şi cosmetice de lux

A ajuns, într-un final, la cercetarea rețelelor neuronale și la neuroplasticitate. Este un concept nou, apărut în ultimii ani, care înseamnă, practic, schimbarea modului de a gândi prin reprogramarea rețelelor din creier.

„Am fost primul meu pacient”

Deși sună a distopie SF, procedura este non-invazivă, însemnând antrenarea creierului să dezvolte conexiuni noi.

„Timp de 5 ani am fost praf din punct de vedere psihic. Nu mai puteam să merg nici cu piciorul drept din cauza musculaturii spatelui. Mintea mea nu funcționa cum trebuie. Așa am ajuns și la MIT și la rețele neuronale. Am fost primul meu pacient”, spune Dămășaru.

Fiindcă a avut succes tratându-se, a dorit să îi ajute și pe alții. A apărut astfel ideea Veruvis, centrul prin care oferă acum acces la cele mai noi tehnologii neuropsihice.

Cosmin Dămășaru, în timpul unei sesiuni de antrenament cu o clientă

Este psiholog licențiat, dar spune că nu are…

Citeşte mai mult

Comentarii

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0