OMV Petrom este și în ediția din acest an a SEE Top 100 – realizat cu datele din anul 2023 – cea mai mare companie din zona Europei de Sud-Est, car
OMV Petrom este și în ediția din acest an a SEE Top 100 – realizat cu datele din anul 2023 – cea mai mare companie din zona Europei de Sud-Est, care acoperă Albania, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.
OMV Petrom conduce clasamentul pentru al treilea an consecutiv, chiar dacă anul trecut veniturile sale totale au scăzut cu 42% față de 2022, coborând la 7,7 miliarde de euro.
În top cinci sunt alte două companii românești: Automobile Dacia pe locul 3, cu venituri de 5,3 miliarde de euro, în creștere cu 1,3% și pe 5 OMV Petrom Marketing – compania controlată tot de Petrom care administrează rețeaua de benzinării Petrom și OMV din România și țările din jur, cu 4,65 miliarde de euro, în scădere cu peste 14% față de anul precedent.
Veniturile combinate ale companiilor din SEE Top 100 au scăzut față de 2022
De altfel, în top 10 al celor mai mari companii din…

Comentarii